Regatul Unit şi Canada şi-au întrerupt negocierile în vederea unui acord comercial, din cauza brânzei, cărnii de vită şi maşinilor, după doi ani de...
Negocieri între Uniunea Europeană şi Australia lansate în 2018 au eşuat să ajungă la un acord de liber-schimb, din cauza problemei agricole, în pofida...
Parlamentul European (PE) şi statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns marţi la un acord asupra unui text de lege care prevede interzicerea importului...
Cercetătorii olandezi de la Universitatea Liberă din Amsterdam (VUA) au găsit pentru prima dată microplastic în carnea de vită şi de porc, precum şi în...
Acuzarea a cerut marţi condamnarea la închisoare a principalilor doi inculpaţi în procesul cu privire la scandalul cărnii de cal vândură drept carne de...
Mai multe ţări au început să reducă importurile de carne de vită din Polonia, după un reportaj TV la un abator unde erau sacrificate vite bolnave, pentru...
Aproape trei tone de carne de vită provenind de la animale bolnave, ucise ilegal în Polonia, au fost exportate în zece ţări - inclusiv în România - a...
Partidul Unionist Democrat (DUP) din Irlanda de Nord, care susţine Guvernul Theresei May, a confirmat vineri că nu va susţine planul premierului britanic cu...
Emmanuel Macron, care speră la o reechilibrare a relaţiei comerciale cu Beijingul, a obţinut marţi, în a doua zi a vizitei sale în China, un acord...
Bacteria E.Coli a fost descoperită în carne tocată de vită prelevată dintr-un supermarket din judeţul Gorj, precum şi în alte nouă probe luate de pe...